Wednesday, July 19, 2017

Social Media for Parents: Kids, Parents and Technology

Partea a doua a conferinței Social Media for Parents de astăzi, dedicată relației pe care o avem cu tehnologia, a fost moderată de Gabriela Maalouf, NLP Trainer pentru părinți și fondator FamilieÎmplinită.ro. Iar primul vorbitor al sesiunii, Gaspar Gyorgy, psihoterapeut relațional și autor, a avut o prezentare despre cyberbullying, cu titlul:


Vocea celor fără voce

Că cei mici sunt online și vor fi tot mai mult, de tot mai devreme, este un fapt, nu prea ne mai putem opune. Ei sunt niște "digi-prichindei", niște "tehno-puști". Devine așadar evident că trebuie să îi protejăm în această lume, așa cum îi protejăm în viața de zi cu zi, offline.

Nu vreţi să ştiţi, nu vă vine să credeţi cât de răi pot fi copiii cu alţi copii, adulţii cu alţi adulţi! Când citim despre cazurile din Statele Unite, parcă ale noastre nu-s la fel de rele. Dar avem şi noi bullying şi avem cyber-bullying.

Ce este și ce nu este bullyingul: comportamente nepoliticoase, comportamente răutăcioase, hărțuire... etc. Acestea pot exista și din neatenție, poți jigni pe cineva fără să îți dai seama etc. Ceea ce diferențiază clar un comportament nepoiticos de bullying este intenția. Bullyingul este un comportament intenționat ostil, repetat de-a lungul timpului, care implică un dezechilibru de putere și plăcerea, satisfacția pe care o ai cînd celălalt suferă.

Potrivit lui Gaspar Gyorgy, există o clasificare a tipologiei bullyingului:
- bullying tradițional - în care este implicată agresivitate fizică, relațională, în care știi cine e agresorul, îl vezi cînd te agresează, iar umilința ta e văzută de acele (cîteva) persoane care sunt de față deci publicul este limitat.
- bullying cibernetic, virtual - strîns legat de primul tip, dar în care agresivitatea se petrece sub protecția anonimatului, nu știi cine e autorul, se propagă mult mai rapid (share), iar rușinea victimei e uriașă, neputința lui îl poate face să construiască în minte tot felul de scenarii despre ce pot să facă sau să spună ceilalți.


Strategii pentru a pune capăt bullyingului cybernetic:
- apelează la un adult
- detașează-te de sursa agresiunii (dacă răspunzi, tensiunea escaladează și nici nu știi cînd devii din agresat agresor, și nu mai știi cine și de la ce a început)
- deconectează-te și blochează agresorul
- folosește setările de intimitate
- fă capturi de ecran
- renunță la pasivitate - bullying înseamnă lipsa empatiei, atunci cînd ești martor, și nu faci nimic.

În astfel de situații (cînd ești martor), chiar dacă mintea îți spune că nu e momentul potrivit, trebuie să te întrebi: dacă nu acum, atunci cînd? dacă nu eu, atunci cine?

La întrebarea cine face educația, cine explică unui copil despre bullyingul online, Gaspar Gyorgy spune că educația începe de acasă, ne-am dori ca toți copiii să aibă părinți conștienți, mindful. Dar la fel de bine copilul poate afla învăța de la o rudă, un vecin, un lucrător al poliției comunitare, un blogger sau formator de opinie, un profesor. Oricine poate să învețe un copil că bullyingul este ură și nu e ceva normal. Cu alte cuvinte, noi toți suntem responsabili să transmitem aceste informații, pentru că oricînd copilul meu, sau al tău, poate fi implicat într-o astfel de situație.

***

Tehnologia în educație, Simona Penescu, Fundația Orange

Reprezentanta Fundației Orange a povestit despre proiectul Digitaliada.ro, un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor.

În anul școlar 2016-2017, 10 școli din mediul rural au participat la proiectul-pilot prin care Fundația orange a sprijinit învățarea prin metode digitale interactive a matematicii și TIC-ului la clasele V-VIII. Școlile au fost dotate cu un laborator digital, un set de aplicații și jocuri digitale gratuite gata încărcate pe tablete, iar profesorii au primit training, planuri de lecție și suport tehnic pentru a utiliza la clasă resurse digitale.

Platforma Digitaliada este un hub online de conținut educațional, ce poate fi folosit de oricine este interesat – elevi sau profesori din toată țara.

***

Tu știi ce mai face copilul tău pe Internet ? - Loredana Botezatu, Product Marketing Manager, Bitdefender


Reprezentanta companiei Bitdefender a afirmat să există multe riscuri, raportate de copiii online (vedeți slide-ul de mai sus).

Ce putem face noi?
- calculatorul sau tableta pe care copilul navighează pe Internet să fie în cameră cu noi, unde putem vedea la ce se uită, ce vede (chiar și pe youtube există reclame nepotrivite pentru copii)
- să-i învățăm să nu răspundă la mesaje, ci să raporteze
- să ne asigurăm că prietenii din online sunt și prieteni din offline
- să fie comozi cu noi, astfel încît să vină să discute totul cu noi

Ce poate face tehnologia?
Nu poate să înlocuiască parentingul! Nicio aplicație niciodată nu poate înlocui controlul parental! Există aplicații care pot ajuta, ca un strat suplimentar de protecție, dar nu ne înlocuiește nimic pe noi și relația noastră cu copiii.
- poate limita timpul petrecut online
- poate filtra conținutul pe pagini sau tip de conținut
Acestea trebuie setate împreună cu copilul, ca să știe de ce îi interzicem sau limităm accesul. E o chestie de privacy, de intimitate. Similar cu ieșitul în parc: cînd ieșim în parc, nu stăm toată ziua și ne jucăm cu toți necunoscuții. La fel și online.
- poate ocaliza - să vedem ce face și să știm că e în siguranță (aplicații de tip GPS)

În concluzie, este important ce alegem pentru copil și cum îi spunem.

Iar concluzia generală a acestei părți a conferinței este că nu putem împiedica accesul copiilor la tehnologie, este tot mai clar că acolo e viitorul. Ce trebuie să facem este educație în sensul protecției copiilor și în această privință, așa cum îi protejăm și offline.

No comments:

Post a Comment

Comentarii